Blog

Deși pare că istoria ne este astăzi mai accesibilă ca oricând, în realitate avem de a face cu una dintre cele mai neclare perioade ale sale. Dificultatea de obținere a datelor de care se loveau cercetătorii și pasionații din trecut a fost acum înlocuită cu o avalanșă de informații neverificate, compilate ori modificate, care riscă să mute istoria în domeniul fantasticului – fără științific.  Care sunt cauzele acestei noi viziuni asupra istoriei? Mai întâi, avem o cerere din ce în ce mai mare de nou, însă tot mai puțină răbdare de a analiza informațiile primite. Așadar căutăm permanent povești proaspete, cu un înțeles cât mai concis și ușor de înțeles. Pentru prima parte, istoria pare alegerea ideală: câteva mii de ani de când notăm informațiile ar trebui să ne ofere material suficient. Însă nu toate relatările istorice sunt la fel de accesibile, așa că de multe ori sunt prezentate mai multe variante ale aceluiași eveniment, chiar și când e vorba

Astăzi, critica la adresa Bisericii este un fapt curent. Dar ea nu reprezintă nicidecum o noutate. Literatura universală a ironizat încă din Evul Mediu moravurile îndoielnice ale fețelor bisericești, în opere celebre precum Decameronul lui Boccaccio ori Povestirile din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer. Nici din literatura română nu au lipsit preocupările pentru întâmplările mai puțin „cuviincioase” din viața Bisericii și în special din mediul monahal, considerat vârful de lance al acesteia și – implicit – cel mai îndatorat să ofere un model de moralitate. Începând cu Ion Creangă, mai mulți scriitori români, între care și fostul monah Tudor Arghezi, au observat și criticat discrepanțele existente în mănăstirile românești între idealul presupus de preceptele spirituale și viața de zi cu zi a viețuitorilor acestora. A existat însă un scriitor al cărui talent a fost dedicat cu precădere acestui aspect: Damian Stănoiu. Motivul pentru care 15 dintre cele 32 de opere ale acestui autor sunt dedicate mediului călugăresc este unul cât

De peste 200 de ani, Parisul reprezintă unul dintre principalele poluri de atracție pentru locuitorii spațiului românesc: pornind de la boierii luminați care au văzut în capitala Franței un model de civilizație pentru propria țară, preluând modele și trimițându-și copiii la studii, continuând cu generația revoluționarilor pașoptiști care și-au format organizațiile în incintele pariziene, unii dintre ei luptând și pe baricadele de aici, apoi cu intelectualii, artiștii și savanții care s-au format ori au activat în orașul care și-a păstrat permanent statutul de prim centru al culturii europene, devenind totodată unul dintre locurile preferate de refugiu pentru membrii exilului românesc din perioada comunistă. De altfel, mare parte din viața politică românească din perioada modernă s-a desfășurat, potrivit titlului unui volum al principelui Mihai Dimitrie Sturdza, „între dragostea de Franța și frica de Rusia”.   Istoria scrisă de personalitățile române în Paris a rămas până în prezent un subiect puțin discutat sau cunoscut, deși adesea memoria acestora este păstrată pe străzile

Românii merg pe stradă la fel cum merg cu mașinile: prost. Nu există bulevard, stradă ori alee unde să nu te ciocnești măcar de un specimen derutat, predestinat să-ți taie calea și, eventual, să se și ia la harță cu tine. În primul rând, românii nu au logica sensului de mers, destul de simplu, de altfel: te duci pe dreapta, te întorci pe stânga. Subtilități precum oprirea pe margine, menținerea extremităților în jurul propriei persoane ori păstrarea privirii în lungul drumului constituie, în viziunea autorului, deja deziderate de neatins. În consecință, străzile României se aseamănă unui furnicar isteric, în cadrul căruia oamenii joacă rolul unor popice mobile, iar bilele se recunosc fie prin forța inerției, fie prin absența instinctului de conservare. Deoarece o regularizare a traficului pietonal românesc reprezintă un obiectiv distant, ar fi necesară cel puțin o clasificare minimală a specimenelor ce se preumblă prin el: 1. Grăbitul dezorientat: asemenea geamănului său din trafic, se zorește undeva, ideatic, dar